Liliacul, floarea cu parfum de primăvară
Cu florile sale parfumate intens, liliacul ne aduce zâmbetul pe buze timp de câteva săptămâni din primăvară, trezindu-ne în suflet emoții și, de multe ori, amintiri.
Liliacul este o plantă decorativă foarte populară, în special în grădini și în parcurile publice. Florile proaspăt tăiate vor arăta incredibil în vază, fiind o modalitate minunată de a decora locuințele.
Dincolo de parfum și de frumusețea sa, liliacul are o istorie și o semnificație care merită să fie aflate.
Legenda florii de liliac
Legenda liliacului își are originile în mitologia greacă. Se spune că Pan, zeul pădurilor și al câmpurilor înverzite, se îndrăgostise nebunește de o nimfă pe nume Syringa (numele botanic al florii). Într-o zi, pe când Pan o urmărea prin pădure, nimfa a încercat să scape de avansurile lui, transformându-se într-un arbust de liliac (în altă variantă a legendei, nimfa se preface în trestie). Din acest liliac, zeul Pan ar fi fabricat primul nai (de altfel, în limba greacă, cuvântul syringa înseamnă chiar "nai").
Denumire
Numele științific al liliacului este Syringa și provine din cuvântul vechi grecesc syrinx, care însemna "tub" (cu trimitere la forma florilor de lilliac).
Pentru că acest arbust decorativ sosește în Europa prin Instanbul, ajunge să preia numele din turcescul leylak.
O scurtă istorie a liliacului
Liliacul comun își are originea în nordul Peninsulei Balcanice și se crede că a fost cultivat pentru prima dată în sec. al XV-lea.
În anul 1753, faimosul botanist suedez Carl Linnaeus a descris pentru prima dată genul Syringa în mod oficial.
Florile frumos colorate și incredibil de parfumate au făcut ca în anul 1791 să fie atestată culoarea "lila", iar în anul 1895 parfumul.
Descrierea plantei de liliac
Liliacul (Syringa) este un gen ce cuprinde 12 specii de plante lemnoase cu flori din familia Oleacee, fiind rudă cu măslinul și iasomia.
Cea mai cunoscută specie este Syringa Vulgaris (liliacul comun), care crește în mod natural pe dealurile de pe malul Mării Negre, Mediteraneene și Adriatice, priindu-i zonele pietroase și având înâlțimi de până la 7 metri.
Multe specii provin din Asia (China, Japonia și Coreea), cele mai populare fiind Syringa Patula și Syringa Meyeri.
Liliacul este ușor de recunoscut datorită florilor sale în nuanțe de violet și roz, dar există și specii cu flori de culoare albă sau galbenă. Florile au o bază tubulară, care se deschide cu patru lobi. Frunzele au formă ovală și culoare verde-crud, care accentuează plăcut coloritul florilor și oferă volum întregului copac.
Liliacul este recunoscut pentru longevitatea sa, planta putând trăi peste 100 de ani.
Când înflorește liliacul?
Liliacul este asociat în general cu anotimpul primăverii. De altfel, în limba greacă, floarea este denumită pashalia, adică "floarea Paștelui".
În funcție de specie, liliacul înflorește din primăvară până în vară sau din vară până în toamnă. Unele soiuri, precum Josée sau Boomerang, pot înflori pe toată durata anului.
Cel mai adesea, vei vedea liliacul etalându-și frumusețea florilor și parfumul ispititor în luna mai, timp de câteva săptămâni.
În această perioadă buchetele de liliac decorează locuințele și aduc bucurie celor dragi.
Chiar dacă perioada de înflorire este scurtă, arbuștii de liliac sunt perfecți și pentru a realiza un gard viu în jurul casei, datorită coronamentului bogat.
Semnificația florii de liliac
Liliacul a impresionat încă din vechime. De-a lungul istoriei, el a reprezentant o sursă nesecată de inspirație pentru artiști celebri. Frumusețea sa a fost imortalizată în picturile impresioniștilor Vincent Van Gogh și Claude Monet.
Chiar și în poezii, floarea a devenit un lait-motiv, datorită simbolurilor sale.
Semnificația liliacului diferă de la o zonă la alta, dar și de la un interval istoric la altul.
- Datorită parfumului intens, în unele culturi din vechime liliacul era considerat o floare magică.
- În epoca victoriană, liliacul simboliza amintirea unei iubiri sfârșite, iar văduvele erau adesea văzute purtând liliac, pentru a exprima pierderea suferită; în aceeași epocă, a existat o perioadă în care culoarea lila era la modă, iar floarea devenise un simbol al frumseții.
- În Rusia exista obiceiul ca părinții să țină deasupra noului-născut o crenguță de liliac, crezându-se că acest lucru îi va oferi înțelepciune.
Pentru că liliacul înflorește de obicei primăvara, înfrumusețând peisajul, este de obicei asociat cu reînnoirea și cu noile începuturi.
Semnificația liliacului diferă și în funcție de nuanță:
- Liliacul de culoare violet deschis, cel care a dat și numele culorii lila, simbolizează dragostea la început de drum.
- Liliacul alb este adesea asociat cu puritatea, pacea și inocența.
- Liliacul de culoare violet purpuriu simbolizează dragostea și pasiunea.
- Liliacul de culoare violet închis este asociat cu spiritualitatea.
- Liliacul de culoare violet-albastră înseamnă fericire și liniște.
În concluzie, dacă vorbim de flori și emoții, putem spune că liliacul este un puternic simbol al dragostei și romantismului.
Buchetele de liliac
Momentul înfloririi liliacului este o perioadă mult așteptată de către floriști și decoratori florali, căci aceste flori au toate caracteristicile necesare pentru a crea buchete pline de culoare și parfum. În plus, pentru că perioada de înflorire a liliacului este una foarte scurtă, de obicei buchetele cu liliac sunt ediție limitată, ceea ce le oferă o notă inedită.
Datorită caracterului său decorativ, liliacul se încadrează perfect în orice spațiu, dându-i un aer elegant și o notă ușor vintage.
Să ai un buchet de liliac în casă este obligatoriu în luna mai, căci, dincolo de faptul că îți va înfrumuseța și parfuma locuința, îți va aduce și optimism și bună dispoziție.
De asemenea, un buchet cu liliac poate fi un cadou minunat pentru o persoană dragă.
Poți alege buchete formate exclusiv din liliac din diferite culori sau buchete care combină liliacul cu alte flori în culori contrastante, cum ar fi un buchet de liliac mov și trandafiri albi.
Cum sa păstrezi liliacul în vază mai mult timp
Știm cu toții că, în ciuda frumuseții sale, florile de liliac rezistă destul de puțin timp în vază. Pentru a te bucura cât mai mult de liliac și de parfumul său, iată câteva sfaturi de care să ții cont:
- ca în cazul oricărei flori, pune liliacul într-o vază curată, cu apă proaspătă și în cantitate suficientă;
- îndepărtează frunzele din partea de jos a tulpinii, astfel încât să nu rămână frunze în apă;
- ajută liliacul să se hidrateze zdrobind capătul tulpinilor cu un ciocan sau crestându-l cu un cuțit; în acest fel, planta va primi mai multă apă și va rezista mai mult;
- nu lăsa vaza cu flori în lumina directă a soarelui;
- schimbă apa în fiecare zi.
Utilizările florilor de liliac
Dincolo de aspectul său estetic, liliacul este folosit în diferite industrii: în scop terapeutic, în industria produselor cosmetice, în parfumerie, pentru realizarea diferitelor obiecte din lemn sau chiar în industria alimentară.
În scop terapeutic se folosesc atât florile, cât și frunzele de liliac. Uleiul esențial are proprietăți antifungice și antibacteriene, fiind utilizat în tratarea afecțiunilor dermatologice, prevenirea dereglărilor stomacale și reducerea febrei. În plus, dacă este folosit în aromaterapie, uleiul are excelente proprietăți calmante și antidepresive.
Datorită mirosului său plăcut, liliacul a devenit un ingredient popular în parfumuri și produse cosmetice. Cu un parfum delicat, subtil și persistent, el este de multe ori folosit ca notă de vârf în diferite parfumuri. Printre ele se numără Lilas Mauve Yves Rocher, Pur Desir de Lilac Yves Rocher, Riga Lilac Dzintars, En Passant Olivia Giacobetti și Eclat d'Arpège Lanvin.
Deși cele mai folosite părți din plantă sunt florile, lemnul este și el util, fiind foarte dur și dens. Din lemnul de liliac se realizează tot felul de obiecte mici, cum ar fi mânere de cuțite, boluri, dar și instrumente muzicale (să nu uităm legenda care spune că zeul Pan ar fi creat naiul din lemnul arbustului de liliac).
Un lucru foarte interesant și puțin cunoscut este faptul că liliacul este comestibil. Floricelele de liliac sunt folosite pentru decorarea unor feluri spectaculoase sau a băuturilor. Infuzia de liliac se obține prin lăsarea florilor la macerat în apă timp de o oră. Liliacul se poate utiliza și în miere sau salate, cărora le oferă un parfum suav. Nu uita însă că doar florile se pot consuma și că trebuie să fie proaspete.
Curiozități legate de liliac
- Până în prezent s-au descoperit peste 1000 de specii de liliac.
- Anumite tipuri de liliac rezistă la temperaturi foarte scăzute.
- În general se consideră că cel mai parfumat liliac este o specie ce provine din China, Syringa Pubescens.
- Liliacul a ajuns în România printr-un cadou făcut de Suleiman al II-lea ambasadorilor Imperiului German în anul 1562. În scurt timp arbustul decorativ a fost adoptat de nobilime, răspândindu-se în întreaga Europă.
- Una dintre comorile României este Pădurea de liliac, o rezervație naturală botanică ce merită vizitată. Ea se află aproape de localitatea Ponoare, la marginea orașului Baia de Aramă.
- În fiecare an în orașul Rochester din statul New York se organizează un Festival al Liliacului. Acesta are loc în lunile aprilie-mai și durează două săptămâni, timp în care sunt expuse pe 8 hectare de teren aproximativ 500 de specii de liliac din întreaga lume.