Legende și povești despre floarea soarelui

Cu istoria sa îndelungată și cu fascinația pe care ciudatul mecanism de rotire după soare a exercitat-o asupra oamenilor, floarea soarelui a dat naștere la o mulțime de legende și povești. Acestea explică, în moduri diferite, felul în care apărut floarea soarelui.

Legenda grecească a florii soarelui

Poate cea mai cunoscută legendă a florii soarelui este cea care își are rădăcinile în mitologia greacă și care are în prim plan o nimfă îndrăgostită de zeul Soare. Poetul roman Ovidiu preia acest mit și îl povestește, alături de altele, în faimoasa sa scriere Metamorfozele.

Conform legendei, Klytia, o tânără nimfă a apelor și Helios, zeul Soarelui, trăiau o frumoasă poveste de dragoste. Afrodita însă, dorind să răzbune faptul că Soarele îi dezvăluise soțului ei, Hefaistos, relația amoroasă pe care o avea cu Ares, distruge această iubire. Ea îl blesteamă pe Helios să se îndrăgostească chiar de sora Klytiei, frumoasa prințesă Leucothoe.

Orbită de gelozie, Klytia îi dezvăluie tatălui său iubirea dintre cei doi iar împăratul, înfuriat, o îngroapă de vie pe Leucothoe, care se transformă într-un arbore de tămâie.

Însă tradărea nu reușește să-i dea înapoi dragostea Soarelui, așa că nimfa Klytia, îndurerată, plânge neîntrerupt vreme de 9 zile. Nu mănâncă și nu bea nimic – tot ce face este să îl urmărească încontinuu pe Helios în timp ce își conduce carul său pe cer. Încet-încet, corpul nimfei se transformă într-o tulpină subțire, dar rezistentă, picioarele îi devin rădăcini înfipte în pământ, iar părul i se preschimbă în petale. Nimfa se transformă într-o floare care va continua să privească neîncetat spre marea sa dragoste. Așa explică legenda faptul că floarea soarelui se rotește după soare.

"[...]noaptea și ziua

Stă pe pământ, sub cer gol și părul îi zboară în jurul

Capului descoperit; nouă zile lipsită-i de apă

Și de mâncare; se satură numai cu rouă și lacrimi;

Sta pe pământ nemișcată și nu mai privea decât fața

Zeului ce-și face drumul, privirea-ntorcând după dânsul.

Membrele ei, se mai spune, se prind de pământ, iar o parte

Sângele-și pierde, -ndată pălește, se schimbă-n tulpină.

Fața roșește: e vârful ei, ce stă ascuns sub o floare

Ca vioreaua; deși rădăcina o ține, ea după

Soare se-ntoarce, iubindu-l chiar după metamorfoză."

(Ovidiu, Metamorfoze, Editura Academiei, 1959, Cartea IV, traducere Ion Florescu)

În realitate, Ovidiu nu menționează despre ce specie de floare este vorba, iar floarea soarelui era cu siguranță necunoscută în Europa acelor vremuri. Cei care au asociat planta din scrierea lui Ovidiu cu floarea soarelui au fost pictorii baroci, care au și reprezentant legenda grecească în tablourile lor.

Povestea florii soarelui – poveste populară românească

Basmul românesc este povestit de Tudor Pamfile, în cartea sa din anul 1915, "Cerul și podoabele lui după credințele poporului român".

Povestea populară a florii soarelui spune că, în vremurile de demult, unei fete de împărat îi venise sorocul să se mărite. Fata însă nu dorea pe nimeni, iar singurul la care se gândea era chiar soarele de pe cer. Într-o zi, ea a hotărât să plece să vadă dacă este posibil să facă nuntă cu acesta și a luat calea răsăritului. Pe drum, se întâlnește cu vânturile și le păcălește să o lase pe împărăteasa negurilor să o ducă pe tărâmul soarelui. Văzându-se înșelate, vânturile se înfurie și o anunță pe mama soarelui că o muritoare se află în regatul ei, iar ea o transformă pe fată într-o sămânță, pe care vânturile o aruncă înapoi pe pământ.

Din această sămânță va răsări o floare, care va continua să urmărească neîncetat soarele de la răsărit până la apus, fără să poată vreodată să ajungă la el.

Legenda florii soarelui în Italia

O legendă italiană despre floarea soarelui povestește cum, într-o bună zi, o floare ciudată și cam anostă a apărut într-o grădină. Cum nu era prea plăcută la înfățișare, nicio altă floare nu voia să-i stea în preajmă. În ciuda singurătății, floarea nu s-a plâns și își petrecea zilele observând soarele. Pentru a-i putea urmări fiecare mișcare, a început să se înalțe către el, până când soarele a remarcat-o. Floarea i-a spus povestea ei, iar astrul ceresc, mișcat, a îmbrățișat-o, dăruindu-i o minunată culoare galbenă. Din acea zi, floarea soarelui a devenit floarea cea mai înaltă și mai frumoasă din grădină.

Legendele indienilor din America

America este pâmântul de origine a florii soarelui. Unii indieni o numeau "cea de-a patra soră", celelalte trei fiind porumbul, fasolea și dovleacul. Totuși, se pare că această denumire este mai recentă.

Într-o legendă despre pescuitul primului somon, se menționează faptul că peștele, imediat după ce e prins, trebuie întotdeauna așezat pe frunze și tulpini de floarea soarelui.