Telefon: 0374.877.477
Nu ai produse în coș. Intră în magazin
0374.877.477L-V 9-19
Buchete floriCutii floriCoşuriToamnăCadouriFlori în ghiveciDiverseFă-ți buchetul
Livrare flori Bucuresti

Trandafirul roșu - semnificație și legendă

Trandafirul roșu - semnificație și legendă

E greu să privești un trandafir roșu fără să-ți imaginezi o întâlnire romantică. De secole întregi, trandafirul roșu este simbolul universal al dragostei și al pasiunii. Trandafirii roșii sunt probabil florile cele mai cultivate și mai dăruite din toată lumea, iar semnificația, legendele și simbolurile acestora sunt multiple.

Legenda trandafirului roșu

Pentru a înțelege mai bine ce simbolizează trandafirul roșu, ar trebui să cunoaștem mai întâi legendele sale, majoritatea având rădăcini în mitologia greacă.

Cea mai cunoscută legendă a trandafirului roșu povestește cum Afrodita, zeița iubirii, s-a îndrăgostit de frumosul Adonis. Într-o zi, în timp ce era la vânătoare, Adonis a fost omorât de Ares, zeul războiului și fostul iubit al zeiței, care din gelozie luase înfățișarea unui mistreț. Afrodita, fugind disperată către trupul neînsuflețit al iubitului său, s-a înțepat în spinii unui trandafir alb, iar sângele ei căzut peste petale a transformat floarea în trandafir roșu. Într-o altă variantă, trandafirul alb ar fi fost atât de rușinat de neplăcerea pe care i-a provocat-o zeiței, încât petalele sale s-au înroșit pe loc și au rămas așa pentru eternitate.

O altă legendă povestește cum zeița Cybele, geloasă fiind pe Afrodita, s-a hotarât să creeze ceva care să o întreacă în frumusețe. Așa s-ar fi născut trandafirul roșu, o floare superbă, creată de Cybele din dorința de răzbunare.

O a treia legendă o are în centru tot pe Afrodita, care după ce s-a născut din spuma mării, și-a încercat puterile creând un trandafir alb, pe care îl purta la piept ca podoabă. Dyonisos, zeul vegetației, a vărsat puțin vin pe trandafirul alb, iar floarea s-a transformat astfel în trandafir roșu.

Încă o legendă a trandafirului roșu provine din Spania, mai precis din regiunea Catalonia. Atunci când Sf. Gheorghe a omorât dragonul, eliberând prințesa și orașul terorizat de amenințarea fiarei, din sângele dragonului a apărut un arbust de trandafir roșu. Sfântul a cules un trandafir și i l-a oferit prințesei. De atunci se păstrează obiceiul ca bărbații să ofere un trandafir roșu iubitelor. În Catalonia Sf. Gheorghe este patronul îndrăgostiților, iar sărbătoarea sa este similară cu Valentine's Day. Din această legendă s-a inspirat și Antonio Gaudi atunci când a imaginat arhitectura Casei Battlo din Barcelona.

Ce semnifică trandafirul roșu?

Trandafirul roșu este protagonistul celor mai importante ocazii, în special al celor care au de-a face cu iubirea. Trandafirul roșu simbolizează frumusețea, feminitatea și eleganța, fiind una dintre florile cele mai apreciate.

În anul 1794, celebrul poet Robert Burns asemuia dragostea sa cu trandafirul roșu în poezia A red, red rose, iar în epoca victoriană trandafirii roșii erau adesea utilizați pentru a transmite mesaje de dragoste.

Atunci când dăruiești cuiva un buchet de trandafiri roșii, gestul tău este încărcat de semnificații. Poate să însemne dorință, pasiune, dragoste eternă, angajament și loialitate – nu degeaba trandafirul roșu se întâlnește cel mai des în buchetele de flori de Valentine's Day.

Trandafirii roșii reprezintă o modalitate simplă și minunată de a-i spune cuiva "Te iubesc!".

Trandafirul roșu nu reprezintă doar dragostea, ci și este și simbolul renașterii și al victoriei iubirii în fața morții.

La toate acestea se adaugă și semnificația numărului de trandafiri. Un trandafir roșu se dăruiește de obicei la prima întâlnire și simbolizează dragostea la prima vedere. Un buchet cu 101 trandafiri roșii este o declarație de iubire profundă și înseamnă "Tu ești unica mea dragoste!".

Și culorile trandafirilor joacă un rol în semnificația acestora, căci trandafirii roșii se întâlnesc în nenumărate nuanțe. Trandafirii de culoare roșu închis simbolizează de exemplu dorința de a te implica total în relație și pot însemna o legătură mai profundă.

Atunci când combini trandafiri de diferite culori într-un buchet, obții noi semnificații. Astfel, un buchet de trandafiri roșii și albi simbolizează uniunea a două suflete și poate fi dăruit ca o cerere în căsătorie. Un buchet de trandafiri roz și roșii semnifică afecțiune, admirație și fericire și este un cadou ideal pentru aniversări și onomastici. Un buchet de trandafiri galbeni și roșii înseamnă gelozie, dar și bucurie și dragoste și este perfect pentru a fi dăruit la o întâlnire romantică.

De-a lungul timpului, trandafirii roșii au căpatat și alte semnificații, fiind asociați cu spiritualitatea și misticismul. În iconografia creștină, de exemplu, trandafirul roșu este simbolul sângelui lui Hristos, iar semnificația sa se extinde și asupra martirilor creștini, devenind simbolul suferințelor și al torturilor prin care au trecut pentru credința lor.

În Evul Mediu, trandafirul roșu era floarea fecioarelor.

Trandafirul roșu poate să aibă și semnificația curajului, iar de-a lungul istoriei a fost folosit și ca simbol politic sau masonic.

Cu aspectul lor clasic și elegant, trandafirii roșii se potrivesc de minune și atunci când sunt prinși în buchete alături de alte flori.

Fie că alegi să dăruiești un singur fir de trandafir roșu sau buchete cu mai mulți trandafiri sau îi faci iubitei o surpriză cu petale de trandafir, roșul este culoarea perfectă pentru a transmite dragostea și pasiunea.

Ziua trandafirului roșu

În fiecare an, în data de 12 iunie, americanii sărbătoresc Ziua trandafirului roșu, în cinstea florii care a devenit simbolul universal al dragostei, iar în ultimul timp această zi a început să fie sărbătorită și în alte țari.

Trandafirul roșu este și floarea celor născuți în luna iunie.

Aranjamente florale din articol

Buchet 3 trandafiri rosii Buchet 3 trandafiri rosii
Un buchet de trandafiri simplu si elegant, realizat din doar 3 fire de trandafir rosu, potrivit pentru a ...
79 lei
Comandă
Cadou special Mi-e dor de tine Cadou special Mi-e dor de tine
Simti ca duci dorul persoanei dragi? Te gandesti ca nimic nu ar putea transmite un mesaj suficient de ...
100 lei89 lei
Comandă
Reducere 10%
Buchet de sărutări dulci Buchet de sărutări dulci
Trimite-i mai mult decat un buchet de flori, ofera-i o experienta completa ce o va impresiona vizual, o va ...
175 lei129 lei
Comandă
Reducere 25%

Alte articole pe această temă

Nu ai produse in cos.
Ai nevoie de ajutor?
Telefon: 0374.877.477
L-V: 9:00 - 19:00
Oferte speciale
Secure shopping

Plata online securizata prin PayU

X

Înscrie-te să primești newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu ultimele oferte și reduceri.

Email *

Mulțumim!

Adresa ta a fost adăugată în baza noastră de date. Te vom ține la curent cu ultimele noutăți și oferte.