Dragobetele, sărbătoarea iubirii la români

Sărbătorile calendarului popular nu au fost așezate la întâmplare. După o iarnă friguroasă, în care stăm la gura sobei, primăvara explodează cu activitățile sale, cu freamătul naturii, cu bucuria dragostei. Sărbătorile care au loc de la mijlocul lui februarie până la sfârșitul lunii martie au tocmai menirea de a prilejui obiceiurile primăverii, de a urni omul din lenevirea de peste iarnă. Astfel este și sărbătoarea de Dragobete, considerată ziua îndrăgostiților la români. Dragobetele este o sărbătoare redescoperită și oarecum reinventată relativ recent.

Când este Dragobetele?

Dragobetele se sărbătorește în general pe data de 24 februarie, însă data acestei sărbători cunoaște și variante în funcție de zonă. În unele regiuni, românii sărbătoreau ziua lui Dragobete și la 28 februarie, 1 martie, 8 martie, 13 martie sau chiar 25 martie. Cel mai probabil, data în care pica Dragobetele avea legătură cu condițiile climatice locale care caracterizau începutul primăverii.

Cea mai răspândită dată calendaristică însă pentru a sărbători Dragobetele rămâne 24 februarie, zi care coincidea probabil în vechime cu un început de an agricol.

Sărbătoarea de Dragobete

Dragobetele este o sărbătoare tradițională, o sărbătoare a calendarului popular al românilor. Ea nu este o sărbătoare religioasă și nu are legătură cu creștinismul, iar ziua de Dragobete nu apare în calendarul ortodox. Acesta menționează pentru data de 24 februarie "Întâia și a doua aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul".

Sărbătoarea Dragobetelui mai poartă și numele de "Dragobete cap de primăvară", pentru că marchează începutul anotimpului cald. Pe alocuri, este întâlnită și sub numele de "Drăgostițele".

Fiind și o sărbătoare a păsărilor, Dragobete mai apare cu denumirea de "Logodna sau Logodnicul păsărilor" sau "Grangurul".

Etimologia numelui. Ce înseamnă Dragobete?

Numele de Dragobete nu are o origine foarte clară, dar etimologia pare să fie de origine slavă, având în vedere particula drag. Aceeași particulă indică o vechime însemnată, deși atestările obiceiului de Dragobete la români sunt sporadice și destul de recente – circa 150 de ani.

Unii specialiști consideră că numele sărbătorii provine de la cuvintele dragu și biti, care se traduc prin "a fi drag". Alții atribuie etimologia cuvântului Dragobete termenilor "drag" și "obadă", însemnând "purtătorul dragostei".

Una dintre cele mai credibile ipoteze afirmă că numele de Dragobete vine de la denumirea slavonă a sărbătorii ortodoxe a Aflării capului Sfântului Ioan Botezătorul - "Glavoobretenie". Preluată de români sub diferite variante - "Vobritenia", "Rogobete", "Bragobete" sau "Bragovete", ea ar fi căpătat în final forma de "Dragobete".

Legenda lui Dragobete

Dar cine a fost Dragobete? Nici aici lucrurile nu sunt exacte. În unele povești și legende populare, Dragobete apare ca fiu, soț, iubit sau slujitor al Babei Dochia. În antiteză cu Dochia, care este simbolul timpului care a îmbătrânit și e pe cale să se ducă, Dragobete reprezintă un simbol al timpului tânăr, care așteaptă să renască.

În alte legende, Dragobete este cumnatul lui Lăzărică, un alt personaj al imaginarului popular românesc, asociat cu sărbătoarea Floriilor.

Dragobete, cunoscut și sub numele de Dragomir sau de Iovan-Dragobete mai apare și ca un cioban care o însoțește pe Dochia în călătoria sa prin munți sau ca un flăcău arătos, vesel și iubitor, care umblă prin pădure, sărută fetele și ocrotește păsările. E întâlnit și cu atributul de "drăguțul păsărilor".

În toate variantele, Dragobete este un tânăr și este protectorul îndrăgostiților.

Dragobetele – semnificație

În mitologia populară, Dragobete a fost asociat cu zeul dragostei din panteonul românesc, așa cum Eros este zeul iubirii la greci sau Cupidon este zeul iubirii în mitologia romană. Ziua lui Dragobete înseamnă sărbătoarea iubirii sau "ziua îndrăgostiților" la români.

Dragobete este un zeu tânăr, care simbolizează dragostea și buna dispoziție.

Dragobetele este o sărbătoare a fertilității și a renașterii naturii, a tinereții și a vitalității. Este ziua în care se alcătuiesc perechile – atât în lumea oamenilor, cât și în lumea păsărilor, fiind o sărbătoare a logodnei, a bucuriei și a dragostei.

Dragobete semnifică trecerea de la iarnă la primăvară, de la amorțire la reînviere, atât în natură, cât și pentru oameni.

Tradiții și obiceiuri de Dragobete

Ziua de Dragobete era caracterizată de tradiții și obiceiuri asociate cu renașterea naturii, obiceiuri care se mai păstrează încă în unele sate din Oltenia.

De Dragobete se întâmplă multe lucruri. În primul rând, oamenii încearcă să refacă ritmurile și ritualurile naturii. De exemplu, se spune că de Dragobete păsările încep să-și cânte iubirea, se logodesc și își fac cuib, iar păsările neîmperecheate vor rămâne singure și fără pui până la Dragobetele viitor.

Ca și în universul păsărilor, și în cel al oamenilor în această zi aveau loc logodirile simbolice.

Obiceiul Zburătoritului era o fugă rituală între tineri, ce se sfârșea cu sărutări și îmbrățișări în văzul lumii, tocmai pentru a marca logodna pentru un an a celor îndrăgostiți. De aici a rămas zicala "Dragobetele sărută fetele!". Sărutul în ziua de Dragobete era un semn bun, ca atare fetele se lăsau de obicei prinse și sărutate, pentru a fi îndrăgostite pe tot parcursul anului. Fiecare fată trebuia să glumească cu un băiat, pentru a se mărita curând. Multe dintre logodirile din cadrul jocului se împlineau și în realitate, de aceea se spune că de Dragobete trebuie să ne bucurăm împreună cu persoana iubită, pentru ca dragostea să nu ne ocolească.

Dacă vremea era frumoasa, tinerii necăsătoriți, îmbrăcați de sărbătoare, se strângeau în împrejurimile satului, unde culegeau ghiocei și alte flori de primăvară, dar și plante pe care fetele le foloseau în descântecele lor de dragoste (și astăzi, florile care se dau de Dragobete sunt în general flori de primăvară). Viorelele și toporașii erau păstrate până în ziua de Sânziene, când erau aruncate pe o apă curgătoare, pentru a aduce o logodnă în viitorul apropiat.

Caracterul primăvăratic al sărbătorii este surprins într-una dintre poeziile lui Coșbuc:

Haide, să culegem, fete,
Ghiocei la Dragobete
Și brândușe, că-nfloresc.

Dragobetele era o zi potrivită și pentru ritualuri de înfrumusețare. Fetele adunau zăpada încă netopită, pe care o numeau "zăpada sau apa zânelor" și se spălau cu ea pe față, pentru a deveni frumoase ca zânele sau o foloseau în descântece de dragoste, pentru a fi dragi oricui.

În unele zone ale țării, în ajun de Dragobete fetele obișnuiau să pună busuioc sub pernă pentru a-și afla ursitul, la fel ca în ajunul Bobotezei.

În Mehedinți, fetele culegeau mugurii tineri ai copacilor din pădure și îi purtau la ureche, numindu-i "dragobeți".

Iar femeile tinere credeau că dacă ating cu mâna un bărbat străin de Dragobete, vor fi dorite tot anul. Tot bărbații străini care treceau pe ulițele satului erau serviți cu vin sau țuică de perechile cununate de curând, crezându-se că acest obicei va aduce noroc și fertilitate cuplului de tineri.

La sfârșitul zilei, feciorii strângeau lemne și aprindeau un foc mare, în jurul căruia se spuneau povești și se încingeau hore. Toată ziua era sortită bucuriei, râsului, dăruirii de flori și statului în natură.

Vechile tradiții au fost reinventate și, în ultimul timp, sărbătoarea a căpătat din ce în ce mai mulți adepți printre români, care o redescoperă și o celebrează cu declarații de dragoste și flori de Dragobete și cu ieșiri în natură.

Superstiții de Dragobete

Iată unele superstiții de Dragobete:

• Oamenii respectau sărbătoarea de Dragobete pentru a fi feriți de boli și pentru a le merge bine păsărilor.
• Dacă în ziua de Dragobete plouă, primăvara va fi lungă și frumoasă.
• Bărbații nu trebuie să se certe cu soțiile sau cu alte femei, pentru că nu le va merge bine.
• De Dragobete nu se începeau treburi grele în casă și în ogradă (nu se coase, nu se spală) sau la câmp. În Moldova se credea că activitățile de curățenie începute în ziua de Dragobete vor avea spor.
• Hrănitul păsărilor aducea noroc și belșug viitoarei recolte.